Cinci clauze esențiale în contractele comerciale
1. Obiectul contractului
Trebuie să fie bine definit, obligațiile principale clar stabilite. În cazul contractelor cu obiect contractual complex se poate face trimitere la o anexă care să traseze cât mai clar limitele obligațiilor – cu cât obiectul contractului e mai clar, cu atât mai ușor va fi de stabilit ulterior ce acoperă prețul convenit de părți.
2. Durata contractului și termenul de execuție
În funcție de tipul contractului și de tipul obligațiilor clauzele pot stabili termene explicite sau implicite. De reținut că nu întotdeauna durata contractului este egală cu termenul de execuție, iar cele două nu se confundă.
3. Prețul
Prețul trebuie să fie cât mai clar stabilit: fie determinat (sumă clară), fie determinabil în funcție de elemente foarte clar convenite de părți.
4. Termenul de plată al prețului
Termenul de plată al prețului să fie clar stabilit – sunt de evitat referiri la condiții insuficient de clare sau momente incerte din punct de vedere al datei la care se vor petrece.
5. Modalitățile și condițiile de încetare a contractului
Când au dreptul părțile să solicite sau să notifice rezoluțiunea ori rezilierea contractului, se permite denunțarea unilaterală a contractului și care sunt daunele interese pe care le suportă părțile în cazul neîndeplinirii obligațiilor (de exemplu penalitățile de întârziere).
Despre Autor
Andra Badiu este un avocat specializat în dreptul civil și comercial, cu experiență vastă în consilierea juridică și reprezentarea clienților în fața instanțelor.
